L'IVER SUR LA ULITZA

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.

Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei cu dansul are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric


Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi’ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -„Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău

Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris”!

Dictionar montan roman-polonez

Castel...zamek
Cetate...grod, twierdza
excursie...wycieczka
gara...dworzec
manastire...kasztor, monastry
monument...pomnik
altitudine...wysokosc
bocanci...buty turystyczne
cabana...schronisko
cabanier...kierownik schroniska
cascada...vodospad
caldare...kociol
chei...przelom
clapari...buty narciarskie
coarda...lina
coltari...raki
cort...namiot
creasta...gran
culme...szczyt
curmatura...zalom, zapadlina
deal...wgorze
iezer...jezioro gorskie
izvor...zrodloforestier...lesni
lapovita...sniezyca
marcaj...szlak, znaki
pas...przelecz
padure...las
parau...strumien, potok
pestera...jaskinia
piatra...kamien
piolet...czekan
piton...hak
poiana...polana
poteca...sciezka
prapastie...przepasc
rapa...urwisko
refugiu...schron
rucsac...plecak
sac de dormit...spiwor
SALVAMONT...Gorskie Pogotowe Ratunkove (OSALVAMONT -numer)
schi...narty
stalactita...stalaktyt
stalagmita...stalagmit
stana...szalas
stanca...skala
strunga...przesmyk, zleb
telecabina...kolejna linowy
telescaun...wyciag krzeselkowy
teleschi...wyciag orczykowy
traseu...szlak
trecatoare...przelecz
urcus...podejscie
vale...dolina
varf...szczyt
versant...zbocze
zapada...snieg
nerecomandabil iarna...niebezpieczny zima

Poveste alpina la 6.000 de milimetri

Asta e o poveste la care visez de mult timp... Se face ca intr-o zi ies pe balcon si o floare imi insenineaza dimineata...o floare draga mie, simbolul drumetului, pe nume popular albumita, albumeala, steluta, flocosele, floarea reginei, floarea muntilor, in denumire latineasca "leontopodium alpinum"...

Ma uit la ea si imi amintesc fiecare secunda care a trecut de atunci de cand am vazut-o prima oara la munte, printre abrupturi. Stiam ca exista, dar nu o vazusem decat in poze. Un gand imi incoltise atunci: sa o domesticesc, sa am una singura, numai pentru mine. Cu toate ca eram copil, am rezistat ispitei de a o rupe numai ca sa o am in ierbar. Ai mei, privindu-mi chinul, imi fac odata un cadou de ziua mea. Nu stiam ca ei scrisesera unui vechi coleg de studii, din Mongolia. Asa ca ma pomenesc dimineata cu un plic pe noptiera. Cand l-am deschis, am gemut, era o felicitare cu o floare de colt uscata, venita tocmai din stepa mongoleza. Am gemut de uimire, de bucuria cadoului nepretuit dar si de durere, de parca eram un ierbivor care primea fan uscat in loc de iarba verde si gustoasa...dar eram prea miscat de bucuria alor mei ca sa le stric placerea. Stiam ca in Mongolia le mananca oile si caprele, ele crescand peste tot, ca la noi papadiile... "Intr-o zi..."...visam...

Cautam informatii: tot ceea ce gaseam este faptul ca planta are floarea "antodiu compus", fructul achena, faptul ca ea creste la inaltimi...dar nimic concret...

Acest desen imi mai arata cate ceva dar...
Stateam zile intregi cu felicitarea pe genunchi, o pastram ca pe o icoana. Ea imi mangaia sufletul in zilele noroase si in noptile de iarna ma purta cu gandul pe poteci alpine... Aveam o floare de colt, o mica minune a naturii. Un fir de iarba paslos cu o stea la un capat, era gingasa cum numai florile maiestre pot fi. O floare, nu mi se parea ceva neobisnuit atunci, asa credeam eu, dar imi atragea privirea ca un magnet. Sa fie vraja muntilor sau o particica din munte era in sufletul meu? Eram mandru ca aveam una, venita de departe numai pentru mine si nu spuneam nimanui ca am asa ceva acasa, in parte sa nu creada ca am rupt-o din munte, pe de alta parte era secretul meu de copil... Ii ascultam pe altii cum povesteau ca au vazut una pe nu stiu care varf dar nu reusisera sa se apropie de ea... Eu? Radiam de fericire , stiam numai eu de floare si ma simteam special, un norocos...era numai a mea!

La inceput nu vazusem nimic special la ea, stiam ca e rara numai, un simbol...ganduri de bucurie, nestiinta, mandrie de copil. Dar toate aveau sa se schimbe...daca as fi stiut atunci! Imi plac nespus de mult florile, dar nu indrazneam sa visez la una vie, nu vroiam sa o rup din locul ei si oricat de mult imi doream una, nu ma lasa inima sa bag sapa! Asa se intampla ca imi dau seama ca nu voi avea niciodata o floare vie si imi curgeau lacrimi amare. Avusesem alte experiente cu flori de la bunicii de la tara, nici ele nu cresteau in ghiveci. Un vis de copil se sfarseste in lacrimi... Ma multumeam sa plec la munte si cand gaseam una nu ma desparteam de ea cu orele, admirandu-mi visul care devenea realitate pentru scurt timp. O consideram a mea, o mangaiam cu privirea...si mai stergeam o lacrima. Se intampla cateodata sa stau cateva zile prin preajma si zilnic ii faceam vizite de prietenie. Mai vedeam lume cu cate o floare la rever si tremuram pentru floarea mea, caci o gasisem eu si cu asta basta, era a mea! Era acolo mereu, pana intr-o zi, cand am descoperit crunta realitate... Ma alina gandul ca mai sunt si altele, mai bine ascunse prin inaltimi. Timpul trece si in cele din urma ajung sa le vad si pe acestea. Da...mai erau! Tot asa, albe, pufoase... Cautam prin carti informatii despre ea dar mare lucru nu gaseam. Imi incolti iarasi gandul din copilarie. Cum sa fac, cum sa nu fac, sapa nu intra la socoteala. Ma uit la felicitarea cu pricina... Evrika! Sar la ai mei: "trebuie ca maine sa trimiteti o scrisoare in Mongolia, asa ca...musai sa o compuneti azi"! Ai mei stiau ca o impotrivire nu are sorti de izbanda si s-a trecut la compunerea textului. Pana la urma, ideea nastrusnica i-a facut si pe ei sa fie de partea mea. Stiam ca scrisoarea face 1 luna pana in Mongolia, 1 luna dus, 1 intors, doua saptamani de gratie... Trec trei luni, nimic. Intru in sevraj postal, asa tocisem cu privirea cutia de scrisori. Trec apoi ani si imi luasem gandul. Gasesc ceva pe net dar tot fara sperante. Apoi un amic...imi da un link...fac o comanda tot fara sperante... Ajung acasa, gasesc un plic...litere chirilice, stampila de Mongolia! AU! Visul meu era pe jumatate implinit! Asa cum necazurile nu vin niciodata singure, se dovedi ca...nici bucuriile nu fac exceptie de la regula! In cutia postala gasesc un plic din Canada! Caut repede informatii pe net, le astern pe hartie tot ce era pe forum-uri si se contureaza un plan de lupta. Rasadnita, amestecul de pamant (reteta proprie datorita informatiilor filtrate!)...si semintele! Trece cam o saptamana, rasadnita e verde!

Prin cate chinuri am trecut, caci nu stiam multe, numai eu stiu! Munca aducatoare de placere (rasadnita, pamantul, insamantarea), toate acestea m-au obosit teribil psihic, nervii fiind intinsi la maximum. "Daca nu-i bine asa"? Tot soiul de intrebari si supozitii. Dupa ceva timp, constatand ca nu incoltesc semintele, am schimbat tactica. Iarasi cautari pe net, privit de poze...si gasesc solutia salvatoare! Iarba era secretul! Incerc sa reconstitui peisajul montan cu solutii artificiale. Asteptari febrile si nu mica a fost bucuria cand dupa un timp retina trimise creierului spre procesare culoarea verde a semintelor incoltite.

Tot nestiutor eram in cresterea acestor flori! Acum ce va urma? Alte conditii trebuie indeplinite. Care? De asta imi dadusem seama cand au inceput unele sa se ofileasca si le-am pierdut. Iarasi calcule peste calcule si se pare ca gasisem solutia, de fapt conditiile trebuie indeplinite intocmai. Cum realizez conditiile acestea? Gasind cauza ruperii florilor, incerc sa remediez situatia. Tare firave sunt plantutele, cat un fir de par daca nu mai subtiri, si eu le crezusem mai rezistente decat sunt. Apa era problema, de fapt nu ea, ci starea ei naturala. Gasesc pe net un aparat care ar rezolva cat de cat problema dar pretul nu ma incanta deloc. Intram in necunoscut si nu aveam chef sa arunc pe geam sute de euro. Oricum era o improvizatie, caci nu as fi reusit sa reconstitui conditiile montane decat in mica parte, dar incercam. Am visat ceva intr-o noapte si dimineata ma gasi trebaluind prin casa, mesterind ceva. Tot rezolv eu cumva... Instalatia fiind gata, o montez si spre bucuria mea, functioneaza. Bucuria creste si mai mult cand vad ca plantele raspund afirmativ straduintelor mele si imi daruiesc primul rand de frunzulite.

Aha...incepusem sa banuiesc o serie de conditii care trebuie indeplinite, una dupa alta...si toate trebuie sa mearga snur. Nu era vorba de un fir, doua, ci de toate plantutele aproape care sufereau, deci banuiam bine! Cam migaloasa munca asta, dar ce nu face omul sa isi vada visul implinit! Urmeaza al doilea rand de frunzulite, apoi al treilea. Florile tot verzi, fara pasla. Incepusem sa intru la banuieli. Mai lipsea ceva in angrenajul acesta...iar cautari... Lipsea ceva din amestecul de pamant si am completat imediat, norocul meu ca am gasit ce trebuia. Oare va avea efect? Si inca ce efect! Parca udasem cu apa vie! Plantele se inzdravenesc, cresc, fac pasla, bucuria mea e fara margini!. Lipsa acelui "ceva" din compozitia solului imi dadea batai de cap.

Mai am seminte, primisem din doua parti. Iau cateva dintr-un plic, cateva din celalalt plic, un melanj canadiano-mongolez. Incerc un experiment. Alta rasadnita, alt pamant, cu tot ce trebuie, instalez iar acea improvizatie de care spuneam. Avand acum ceva experienta, totul mergea usor si iar am plantute... stau acum linistit, caci de cele mai mari din seria trecuta are grija soarele acum. In mod voit, renunt la o conditie sa vad ce se intampla...urmare clara...ofilire... Cat mai pot si am timp, asigur si acea conditie, plantele se inzdravenesc. Trec la faza a doua, renunt la alta conditie si cum banuiam, urmeaza ofilirea...renunt la alta conditie, aceeasi urmare. Rezultat: pentru incoltire, samanta trebuie sa beneficieze de anumite conditii, apoi pana la 10-12 zile alte conditii si cam pana la 1 luna alte conditii care toate trebuie sa urmeze snur una dupa alta fara nicio perturbare, altfel adio planta! Si pe munte la fel cred eu! Daca natura face in asa fel incat sa lipseasca o conditie, adio planta, o pierzi din peisaj...o simpla ploaie poate omora floarea...Va spuneam de iarba...acum am vazut ce conditii creaza, eu incercand sa o suplinesc artificial, am vazut ce efect are. Mai sunt flori pe pernite (iarba) in crapaturi...acolo le apara altceva...dar in locuri golase si expuse nu am vazut. Experienta de acasa imi spune ca nici macar semintele nu ar incolti.

Cam pana la 1 luna, este dificila dezvoltarea plantei, plina de primejdii. Atingand varsta asta, grijile dispar ca prin farmec. O urmaresc zilnic, cam pe la 3 luni, odata cu venirea verii pe creste, planta formeaza pasla, numai daca solul contine acel "ceva" si daca un alt "ceva" nu este in exces. Lipsa paslei va face foarte dificila cresterea, dupa cum urmeaza sa povestesc. Rolul ei din observatiile mele: in rol secundar protectie de frig si soare, in rol principal captarea apei. Mii de particule de apa se aduna pe frunze si se scurg sub forma de picaturi inspre baza plantei. Cam greu cred eu ca pasla are acum rol de protectie contra soarelui, caci ea rezista fenomenal de bine la soarele si caldura din Bucuresti.

Nu cunosc problema ultravioletelor, este posibil ca pasla sa joace totusi un rol de respingere a lor. Pasla, cu perii indreptati spre planta conduce apa sub forma de picaturi absorbite din umezeala aerului in zilele calde de vara. Ce uitasem sa spun este ca toata planta creste firava si pipernicita in lipsa acelui "ceva" din pamant, pasla neformandu-se nu o poate ajuta in perioada verii si in cele din urma planta moare. Sa nu credeti ca pasla aia se uda cumva. Ramane uscata ca si cum ar fi fost stropita cu "water repellent" pentru geci de munte. Curg picaturile pe ea de toata frumusetea! Ele stau in soare plin si am masurat temperatura solului, nu va spun la cat a ajuns...ca nu o sa credeti. Nimic, planta rezista fenomenal. Petunii, craite, zorele, regina noptii, ficusi, palmieri si altele, toate sufera de caldura numai florile de colt zambesc...dragele mele! Se pare ca in curand voi renunta la petunii si alte asemenea... Faptul ca pasla are rolul de care spuneam, mi s-a accentuat convingerea atunci cand am renuntat sa ud plantele in mod normal si am folosit numai stropi picati de sus. Cu cat se usca pamantul mai mult cu atat pasla devenea mai groasa si mai deasa. Daca vara a rezistat foarte bine, toamna cu schimbarile de temperatura, diferentele mari intre zi si noapte (ca pe creste) ii priesc de minune si planta isi arata adevarata splendoare. Toata vara, numai cele de colt, au fost atacate de tot felul de paduchi si am folosit un insecticid. Nimic special, planta a rezistat bine. Cel mai rau a fost un paianjen rosu pentru care nimic nu este bun de combatut si am pierdut ceva plante. Odata cu formarea paslei, pe la 3 luni, planta formeaza si lastari la baza, ca o tufa, cam 10-12, toti cu tija florala. Asta dintr-o singura samanta.

Se termina primul an pe creste si planta adoarme pana in primavara, rizomul paslos o apara de inghet. Vine primavara si planta iese din nou, face pasla, lastari... cresc lastarii si...pasla se retrage, de ce nu stiu. Planta are poate nevoie de ceva din compozitia paslei sau pur si simplu de energie suplimentara pentru a inflori. Tija florala creste si pasla apare la flori, nu pe frunze. Acum cred ca pasla are rol protector pentru polen dar si inca un alt rol: floarea e vizibila de departe si atrage ganganii zburatoare pentru polenizare. Protectie contra soarelui, ploaie, frig, vant, cum e pe creste. Ce rol ar mai avea pasla? Sa ne bucuram noi de floare privind-o caci este tare frumoasa! Semintele se coc vara, cad si incoltesc in primavara. In primul an floarea face rozeta de frunze dar infloreste in al doilea an. Rozeta de frunze cam de 5-15 cm in diametru si tot la fel in inaltime. Vara scurta pe creste, nu-i da voie sa infloreasca in primul an si de aceea ea s-a acomodat la inflorirea in al doilea an. Fara "somnul de iarna", ea infloreste, isi consuma energia si moare. Vrei nu vrei, trebuie sa ii acorzi odihna daca vrei sa te bucuri de ea cam 7-8 ani. Planta creste greu, cam 0,5 cm / luna. Dar odata pornita, nimic nu o mai opreste. Rezista la intemperii de tot felul, cum spuneam, insecticidul nu o afecteaza, rareori vezi o floare asa de puternica. Or fi la fel si celelalte care cresc printre nori, dar nu le-am studiat. Apoi...in timpul verii, tija florala se ridica din rozeta de frunze, iesind din iarba. Cand se desface, floarea e ca o steluta parca desprinsa din povestile cu zane, acea steluta din varful baghetei magice... Floarea este compusa... pierdusem multe, caci nu merg transplantate, au supravietuit numai cele "nemiscate" din locul incoltirii.

Acum ca veni vorba de floare, denumirile latinesti au fost date de Carl von Linne, dar nu dupa inrudiri, ci dupa cum i se parea lui ca ar semana, ca sa spun babeste. "Leontopodium alpinum"...leontopodium ar suna latineste dar e denumire venita din greaca veche dar e formata din "leon" si "podium" adica ..."urma de leu" alpina. Ce i s-o fi parut ca floarea seamana a urma de leu...?

Ce mai contine planta, nu stiu. Cert este ca gasesti pe piata tot felul de produse ca sampon, alifii, sapun, creme, lotiuni din flori de colt. O fi numai marketing? Nu stiu. Insa daca stau si ma gandesc cate flori de pe branele muntilor se folosesc in medicina, as zice ca leontopodium-ul are si puteri vindecatoare. Un lucru e sigur: ii plac pisoiului meu nespus de mult si trebuie sa le pazesc strasnic. Din toata jungla de flori de pe balcon, l-am surprins tocmai in "zona alpina" mestecand tacticos...urmarea? I-am bagat doua degete in ceafa si l-am ridicat in aer, primind bobarnace la poponet. Da' ce, e salata floarea mea? Fara succes, cum eram neatent, se repezea in ele asa ca a trebuit sa inchipui pe balcon undeva sus niste brane si fisuri in stanca formate din etajere si ghivece suspendate...uite cum florii domesticite ii sunt sortite tot locuri inalte ca pe crestele muntilor, sa simta gol sub picioare si stele deasupra... Acum e liniste... Ce va urma? Povestea alpina de la 6000 de milimetri deasupra asfaltului se va incheia deocamdata aici, cu "cortina trasa si cu usile inchise", cu promisiunea ferma de a reveni cu detalii... Deocamdata ma bucur de flori si de reusita, incercand totodata sa perfectionez tehnica si intelegerea dezvoltarii plantei, caci banuiesc eu, pamantul mai trebuie sa contina ceva anume de care voi face rost pentru la anul...intentionez sa gasesc un locsor departe de ochii lumii, un locsor numai al meu, undeva greu de ajuns, unde viitoarele flori vor zambi soarelui. Voi merge mereu acolo sa le admir, dar cu siguranta nu voi duce toate semintele pentru ca inima nu ma va lasa sa nu ii fac o bucurie vreunei amice sau unui amic apropiat... In rest, cele cateva zeci de fire de acum pe care le am, isi vor continua drumul in viata destainuindu-mi multe lucruri pentru a fi povestite. Iarna asta va trece greu, caci urmeaza sa montez alte rasadnite, sa fac alt amestec de pamant si mai ales experienta de anul acesta ma va scuti de greseli de cultura in viitor si sper ca toamna care vine sa am balconul plin de stelute albe si pufoase...

Fenomene optice la munte

Oare ce ar putea fi mai frumos in excursiile noastre decat prietenii? Uneori insa, ceea ce vedem ne lasa muti de uimire...trecem intr-o alta dimensiune a simtirilor si trairilor caci ceea ce vedem este unic, fenomenal de frumos si totodata misterios...


Unii dintre noi am auzit povestindu-se aceste lucruri, insa si mai putini am vazut asa ceva pe viu ca sa nu mai spun cati or fi dintre aceia care au reusit si o fotografie!

Prin acest articol incerc sa reunesc aceste fenomene pentru ca toti sa le cunoasca.



Aceste fenomene cu o aura aparte si plini de mister se numesc "fotometeori". Fotometeorii sunt fenomene optice create de refractia, reflexia, difractia sau interferenta razelor de lumina ale Soarelui sau ale Lunii cu vaporii de apa cristalina contaminati cu particulele de praf din atmosfera.



HALOUL


Haloul constituie un arc de cerc sau un cerc luminos, slab colorat in jurul razelor Soarelui sau Lunii format prin refractia si reflexia razelor luminoase in cristalele de gheata foarte fine din norii Cirus si Cirostratus. Ei anunta schimbarea timpului, popular i se mai spune Luna Imbujorata.

COROANA


Coroana este formata din cercuri colorate in jurul Soarelui sau a Lunii si este produsa de difractia luminii de catre picaturile de apa. Ea are cercurile mai mici decat haloul, culorile mai vii si asezate in ordine inversa, cu rosul la exterior.



GLORIA


Fenomenul Gloria reprezinta un sistem de inele colorate, formate in jurul umbrei proprii prin difractialuminii in micile picaturi de apa din nori sau ceata.

CURCUBEUL


Arce de cerc concentrice formate pe un ecran de picaturi de apa din atmosfera, cand pozitia soarelui este opusa ecranului. 7culori ale spectrului, cu rosul la exterior si violet la interior.



MIRAJUL


Mirajul este generat de imaginile unor obiecte indepartate ce apar sub forma simpla sau multipla, dreapta sau rasturnata, marita sau redusa in plan vertical. Se datoreste refractiei luminii prin straturi de aer cu densitati diferite.



UMBRA MUNTILOR


Apare imediat dupa rasaritul Soarelui sau inainte de apus, in chip de imagine fantastica, intunecata, ce se indreapta cu repeziciune spre noi atunci cand soarele se ridica pe bolta. Viteza fenomenului este destul de mare si se poate observa datorita umbrei muntilor peste ecranul de ceata din vale.




CERCUL LUI ULLOA


Cercul lui Ulloa ii apare alpinistului ajuns dupa rasaritul soarelui pe creasta unui munte si care, privind spre apus in ceata care se risipeste, isi vede imaginea inconjurata de trei cercuri viu colorate si pe un al patrulea, mai mare si mai albicios.

SOARELE FALS


Apare de regula dupa ploaie, inainte de apusul Soarelui sub forma unei pete stralucitoare pe nori sau pe un ecran de particule de apa care plutesc in atmosfera. Fenomenul este imaginea Soarelui proiectata pe acel ecran.

Bocancul

In ultima vreme au aparut tot felul de intrebari despre echipament, semn ca nu toata lumea cunoaste cum sa isi aleaga echipamentul. Acest articol este destinat celor care isi aleg pentru prima oara bocancii pentru parcurgerea unui traseu montan.

Incep simplu, prin a spune ca bocancul este o parte indispensabila de echipament; multa lume nu realizeaza importanta acestui segment din echipamentul propriu. Am introdus si cate o poza care sa exemplifice diferenta de constructie a bocancilor si implicit a destinatiei lor, pentru ca uneori constati ca ai facut o alegere proasta atunci cand ai cumparat bocancii...de acest lucru iti dai seama numai pe traseu. Pozele sunt numai ca titlu informativ de prezentare, nu e vorba de numele unor firme.

Trec peste "istoria" bocancului, neavand acum toate datele necesare prezentarii. Ar fi fost interesant acest aspect, dar intentia mea este alta in momentul de fata, o prezentare a bocancului in mod general.


CE TREBUIE AVUT IN VEDERE INAINTE DE CUMPARARE

- sa avem o idee generala despre ce trasee dorim sa parcurgem; astfel vom evita sa achizitionam bocanci neadecvati.

-durata excursiei are o influenta majora in a alege bocancii

-anotimpul in care parcurgem traseul

Un simplu calcul ne va da raspunsul: cu cat traseul este mai greu, pe o perioada mai lunga in care pot aparea intemperii si cu cat se trece inspre sezonul de iarna, bocancul va fi mai greu, mai gros si mai rigid ca sa reziste. Nimeni nu isi doreste sa il "lase bocancii" pe traseu. In acelasi timp trebuie evitat sa se creada ca un bocanc destinat sezonului de iarna este bun si vara, sau invers.


TALPA

In alegerea tipului de incaltaminte se pleaca in primul rand de la talpa. In functie de destinatia bocancului si de anotimpul in care se foloseste, talpile si constructia incaltamintei difera. Pentru vara este recomandata o talpa flexibila si aderenta. Cu cat se extinde folosirea bocancului in celelalte anotimpuri, cu atat talpa devine mai rigida si avand calupurile mai mari ajungand ca in anotimpul de iarna sa aiba o rigiditate maxima pentru o buna stabilitate pe zapada. De asemenea, talpa, prezinta la bocancii de iarna "sina pentru coltari", o constructie speciala si intarita pentru montarea coltarilor. Este vorba de un "sant" in varful bocancului si la calcai, este o proeminenta a talpii in care se propteste clapeta coltarilor (vezi articolul scris de Mike "pioletul si coltarii")


FATA BOCANCULUI

Si fata bocancului sufera modificari in functie de tipul de traseu. Pentru vara se foloseste in general piele in combinatie cu materiale sintetice, Cordura sau Kevlar. Fata bocancului trebuie sa fie "dintr-o bucata", sa aiba cat mai putine cusaturi iar limba sa fie unita de fata ca sa nu intre apa pe la sireturi. Cu cat este un traseu mai dificil sau altitudinea mai mare (stanca/grohotis) cu atat fata bocancului este mai groasa ca sa ne apere de pietre, umezeala si frig si prezinta si o galosare din material rezistent. O fata subtire si moale este pentru mers usor, la padure.

Nu am ce sa fac, trebuie sa comentez putin in ansamblu tot bocancul. Un bocanc usor (talpa subtire, piele subtire) este bun pe trasee usoare spre medii unde pasajele mai dificile sunt scurte. In general este bun pentru o iesire scurta de cateva zile. Daca planificam o iesire mai lunga, involuntar ne gandim ca vom intampina destule capricii ale vremii si chiar ne facem ganduri sa nu ramanem desculti pe munte din cauza ruperii bocancului. De aceea vom alege un bocanc mai rezistent, cu talpa mai groasa si mai rigida, o fata mai groasa...de unde rezulta si o greutate sporita a bocancului. Ne facem ganduri ca ne va fi greu cu ei in picioare...fals! Drumul pe munte nu-i totuna cu mersul pe asfalt. Apropierea pe munte se poate face cu o incaltaminte usoara si comoda care nu cantareste mare lucru. Avantajele unui bocanc mai rezistent se vor vedea rapid la prima ploaie, baltoaca, frig sau teren mai greu.

Cu cat vrem sa extindem folosirea bocancului in sezoanele mai reci (toamna, iarna) cu atat el devine mai butucanos si mai greu, deoarece se folosesc materiale mai groase. Este necesar acest lucru pentru a ne feri de intemperii.

Iarna, spre surprinderea multora, este avantajos un bocanc greu. De ce? Ofera o stabilitate mai mare pe zapada, poti "infige" bocancul in zapada, constructia lui solida te fereste de fracturi sau luxatii, se pot fixa diferite echipamente specifice sezonului de iarna (schiuri, coltari, rachete de zapada). Cel mai mare avantaj al unui bocanc greu este protectia oferita impotriva frigului si IMPIEDICAREA ALUNECARII, care alunecare ne va face sa obosim teribil datorita fortarii muschilor de la picior. Stabilitatea deplasarii pe zapada este esentiala!La inceput este mai greu cu ei pana te obisnuiesti; pe urma te poti felicita ca i-ai cumparat!

Bocancii de vara sunt improprii mersului iarna, alegeti bocanci de iarna. Sunt mai scumpi dar daca aveti ganduri de viitor, merita investitia. Daca mergeti numai ocazional, nu riscati la trasee de altitudine sau la distante mai folosind bocancii de vara!

Nici bocancii de iarna nu ofera o protectie totala impotriva intemperiilor. Poti avea surprize sa gasesti gheata pe ei in diminetile de iarna, daca nu-i intretii. In unele prospecte scrie ca au fost tratati cu solutii, deci nu se da cu nimic pe ei, altfel se strica impermeabilitatea. Acum au aparut diferite solutii care ne scutesc de aceasta dilema.

O alta categorie a bocancilor de iarna sunt "plasticii". Sunt de plastic, cum sunt claparii de schi. Singura lor problema identificata de unii oameni este faptul ca transpira in ei (prin plastic nu trece aburul) si se cam simte frigul. Fireste, asta depinde de purtator. In schimb nu se prinde gheata de ei...la utilizare neatenta se pot sparge daca lovim stanca.
Ultimul sfat: cel mai bine cumparati dupa ce probati si nu uscati bocancii langa surse de caldura gen foc sau calorifer/soba.

Nu am spus nimic despre captuseli, membrane...acest lucru a fost dezbatut pe forum mult timp, existand multe pareri pro/contra membranei si nu am dorit sa intru in acest subiect iarasi.

Sens si nonsens

"Nimeni nu poate verifica spusele unui alpinist. Cand spune ca a facut la liber intr-o zona inalta un traseu care pana atunci a fost facut numai cu ajutorul echipamentului specific si ca a ramas agatat de un singur deget de un piton deasupra prapastiei...trebuie sa-l crezi - oricum nu primeste nici o cupa pentru acest lucru."

Georg Kleemann,1978

Muntele. Tin minte ca l-am vazut prima oara din tren, in drum spre verisorii mei. Scaldat in lumina soarelui, ma chema. Il priveam fascinat, nu mai auzeam nimic, nu mai intelegeam nimic din ce se vorbea in jurul meu. Sufletelul meu de copil zbura aidoma unui vultur deasupra crestelor, pe alocuri inalbite. Nu intelegeam mare lucru din ce mi se intampla, erau niste sentimente amestecate...Eram fericit. Plecasem de acasa, lasasem tot ce era monoton in urma mea. Gradinita, prietenii, totul. Era cald si campia prin care trecea trenul mi se parea nesfarsita, vesnic acelasi lucru, incepusera sa-mi oboseasca ochii si sufletul. Totul era lin, monoton, sufletul meu tanjea dupa ceva ce nu parea sa vina. Oare ce trebuia sa vina, nici eu nu stiam, dar asteptam...

Apoi i-am vazut de departe cum se apropiau. Oare era totul ca o iluzie, o amagire?

Nu, ei se apropiau, erau reali, sufletul si ochii doreau acest obstacol, nu erau amagire! Simteam cum trenul gafaie, ii vedeam cum rasar si cresc necontenit, inalti, tot mai inalti si eu radiam de fericire...Nu as putea descrie in cuvinte si nici nu vreau!

Plecasem de acasa...de fapt nici nu stiam atunci ca nu plecasem ci ma intorceam acasa. Muntele imi zambea si eu ii raspundeam la fel. Taceam eu, tacea si el. Cand inchideam ochii, il vedeam cu ochii mintii...il iubeam, ce stiam eu de iubirea muntelui atunci? Era un sentiment de copil, unul senin, simplu, nevinovat, neconditionat. Trenul mergea si eu ma intrebam incotro merg, de ce ma indepartez de el...atunci imi stergeam prima lacrima din dragoste. Eram copil. Putin mai tarziu, pasii imi rasunau in catedrala padurii, totul mi se parea imens, la fel de imens ca bucuria mea. Eram in mijlocul a ceea ce doream demult, il vedeam cu ochii mintii, il visam noapte de noapte. Acum eram aici!

Fericit! Nu ma mai saturam sa ma uit in jur, sa ascult pasarelele, jocul luminii ma fascina...Parca lipsisem o multime de timp, dar nimic nu se schimbase in timpul acesta in care lipsisem, eram sigur, desi eram pentru prima oara acolo. Vedeam lucruri pe care in visul meu le mai vazusem candva, erau...nu as putea sa gasesc un cuvant care ar putea descrie aceste sentimente de copil, orice cuvant ar fi prea simplu si prea sarac. Iubeam.

Urcam incet, poteca imi fura din cand in cand atentia, doream sa ajung acolo sus sa vad ceea ce vazusem in vis, nici macar nu mai era greu, caci poteca isi pierduse rolul de obstacol si devenise mai mult un sprijin pentru piciorul care urca necontenit spre culmile muntilor cufundati in lumina rosietica a inserarii. Inca putin si-mi realizez visul...ajung sus...ah ce priveliste...era...ce cuvant ar putea descrie?

Eram acasa... nu stiam atunci asta. Era un sentiment coplesitor, nu se auzea nimic...ba da...parca auzeam ceva, din prea multa liniste, un fior necunoscut dat de maretia locului si de frumusete coplesitoare. Iubeam acel ceva, acel fior necunoscut pe care ma temeam sa nu il pierd...Iubeam...

Pasii ma poarta pe poteci...beam un ceai in fata cabanei si ma uitam la munte. Il iubeam. Oare ce ar insemna dragostea? Muntele este o dragoste. Unica dragoste. Muntele este ca un intelept batran, te copleseste...te face sa te simti cand mic, nespus de mic, cand mare, foarte mare, stapanindu-l cu putere. Pe munte am plans, am ras...iubirea care nu te risipeste ca sa te adune din risipiri nu poate fi iubire...

Intuneric in camera si afara. Era intuneric si in sufletul meu, cunoscusem cuvinte ca piolet, coarda, carabiniera, coltari, grade de dificultate, premiere...citisem mult despre ele, eram captivat de ele, nu stiam ca ele imi vor provoca durere...o durere launtrica, de nesuportat. Aveam altele in cap, ce si cum se foloseste, de ce, cand, timpi, trasee si cate si mai cate...crescusem, nu mai eram copil, eram atent la maruntisuri de genul acesta care imi otraveau sufletul fara sa stiu. Desi ma bucuram de orice revenire acasa, parca lipsea ceva...nu eram sigur de nimic, pierdusem acel ceva care sa-mi ofere clipa de bucurie. Cautam acel ceva, era ca o melodie pe care o uitasem, o melodie unica ale carei acorduri le uitasem...

Asta pana intr-o zi cand am spus ceva despre un peisaj...am spus un cuvant care sa-l descrie. Suna atat de strident si era atat de banal incat mi se facuse scarba. Imi dadusem seama ca nu mai eram copil si ma durea. Ma durea lipsa acelui fior necunoscut pe care-l avusesem candva. Imi dadusem seama ca tot ce invatasem despre tehnici, echipament, cultura muntelui nu imi alinau durerea provocata de lipsa acelui sentiment. Nu mai era ca inainte...spuneam "frumos, super, minunat", niste cuvinte atat de banale si de seci, inchideam acel sentiment intr-un invelis artificial si nu-l lasam sa-mi inunde sufletul...uitasem sa fiu copil, un copil care inca nu vorbeste dar care ar vrea sa spuna ceva...da...acel sentiment pur, copilaresc, nevinovat pe care il ai atunci cand nu poti spune ceea ce gandesti dar il simti cu atat mai tare.

Da, uitasem sa mai fiu copil...

Toti spunem ca iubim muntele, ca este dragostea noastra. Cea mare. Oare chiar asa o fi? Dragostea...cum simti aceasta dragoste nu scrie in nici o carte din lume, asa ca nu pot explica. Ea exista si daca ne-a iesit in cale, nu am reusit sa o pastram. Astazi iubim cifrele, normele, categoriile, recordurile si nu propriul suflet de copil.

Am uitat sa fim copii. Hai sa ne aducem aminte.

Despre rucsac

TIPURI DE RUCSACURI


Rucsacurile le găsim sub diferite forme, culori şi mărimi.Desi oferta este mare, totuşi îi putem clasifica. O asemenea clasificare se face după funcţia lor şi anume:


1. rucsacuri de tură / escaladă

2. rucsacuri de trekking / călătorie

3. rucsacuri “geamantan”

4. rucsacuri de 1 zi / călătorie

5. rucsacuri pentru biciclişti si skateboard


1. Rucsacuri de tură / escaladă


Au în principiu până la 50 de litri volum si sunt solizi dar uşori. Datorită unei incărcări mai mari, au adeseori sistemul de purtare din materiale mai uşoare. Aceste rucsacuri sunt concepute pentru drumuri mai grele dar si escaladă, numai dacă greutatea este bine repartizată.


2. Rucsacuri de trekking / călătorie


Au până la 80 de litri şi chiar mai mult. Sistemul de purtare este rigid şi solid, partea care este în contact cu spatele este căptuşită cu materiale moi. Rucsacuri mai au beţe de aluminiu dar şi câteodată plăci din materiale sintetice pentru a stabiliza cat mai mult sarcina. Acest tip de rucsac se poate încărca ori numai pe sus, sub capac, ori prin partea frontală. De cele mai multe ori, accesul la încărcare se face prin ambele variante. Aceste rucsacuri sunt concepute pentru ture de 1 săptămână si chiar mai mult.


3. Rucsacuri “geamantan”


Rucsacuri de călătorie din materiale groase si solide. Incărcătura este fixată în interior cu ajutorul unor chingi sau sfori. Au o mulţime de mânere iar ei pot sta în orice poziţie fără ca umplutura să se destabilizeze.


4. Rucsacuri de 1 zi / călătorie


Au până la 30 de litri. Au spatele cam întărit pentru ca umplutura să nu se facă ghem la spatele omului iar bretelele au formă anatomică. De regulă au canale de aerisire sau o plasă “de separare” ca să fie evitată o traspiratie abundentă. Se poate include şi un sistem de hidratare.


5. Rucsaci pentru biciclişti şi skateboard


Aceleaşi caracteristici ca la rucsacurile de 1 zi, însă mai au prevăzute ceva buzunare speciale pentru pompa, scule-chei, sistem de prindere al caştii.


ATENTIE:

Un sistem de purtare trebuie să urmărească mişcarea naturală a corpului, nu să o împiedice. Rucsacii fără nici un fel de întărire la spate sunt flexibili, dar nu sunt recomandaţi pentru a căra greutăţi. Cei cu întărituri repartizează bine sarcina, dar împiedică mişcarea naturală a corpului. Toate aceste lucruri trebuie să le avem în vedere la achiziţionarea rucsacului.


MĂRIMI


La mărimi, voi trece nu rucsacurile mici / mari…etc , ci lungimea spetelui pentru că foarte multe rucsacuri au un sistem de reglaj special:


Femei: XS= 38-42 cm, S=42-46 cm, M=46-50 cm und L=50-54 cm

Bărbaţi: S=46-50 cm, M=50-54 cm, L=54-58 cm und XL=58-62 cm


Distanţa este măsurată între osul iliac şi a 7-a vertebră cervicală.



CRITERII DE CALITATE


Un rucsac nu este un samar pentru măgari. Şi aici există diferite criterii de caliate care joacă un rol important. Foarte mulţi vor să se bucure de rucsac mult timp, fără să renunţe la calitate sau randament.


Cusăturile curate, chingi bune precum şi fermoare care se deschid uşor dar să fie şi solide, să se poată manevra cheiţa şi cu mănuşi. Bretelele să fie de formă anatomică, în forma literei „S”; se împiedică astfel alunecarea bretelelor peste umeri.

Materialul rucsacului nu are voie să fie moale; mai degrabă să fie cât mai rigid. Cusătura să aibă cam 8-10 paşi la 2,5 cm. Mai multe puncte / paşi ai acului de cusut ar duce la sfâşierea materialului (cel mai bun este cordura, care este un nylon...ar fi diferenţă între nylon şi polyester), mai puţini paşi nu garantează o cusătură de calitate. La toate acestea se adaugă un strat impermeabilizator pe partea interioară a materialului (interiorul rucsacului).


Toate chingile de pe faţa rucsacului să ofere acces uşor la echipamentul care se ataşează şi să nu se încurce una cu alta, adică să putem scoate un obiect fără să fim nevoiţi a scoate un alt obiect pentru a ajunge la ce dorim.


ÎMPACHETAREA CORECTA A RUCSACULUI


Asta a fost o problemă acum ceva timp, când existau rucsacii aceia „raniţă”. Rucsacul se împachetează începând de la fundul lui; aici îşi au locul lucrurile medii in greutate (sac de dormit). Se va umple bine fundul rucsacului pentru a asigura stabilitate dar şi pentru a împiedica alunecarea restului umpluturii care ar destabiliza rucsacul, respectiv centrul de greutate.


Apoi urmează împachetarea în corpul principal al rucsacului, cea mai importantă zonă a rucsacului. Aici îşi au locul cele mai grele obiecte (haine, mancare, primus, articole de igienă, etc). Pentru a stabiliza umplutura se recurge la ajutorul chingilor de compresie, se mai pot adăuga buzunare laterale. Aici se pun obiectele la care trebuie să ai acces rapid (pelerina de ploaie, lanterna, harta, trusa medicală de urgenţă).

Apoi urmează capacul, unde sunt obiecte de valoare(GPS, documente, mobilul, busola dar şi altele...uşoare).
Ca o regulă generală, obiectele grele trebuie să fie aşezate în interiorul rucsacului cât mai aproape de spatele omului, undeva spre umeri unde se află centrul de greutate al rucsacului. Nu se pun obiecte grele mai sus de umeri dar nici mai jos, altfel rucsacul te trage înapoi şi se consumă energie degeaba numai pentru a-ţi menţine echilibrul.

Exista mai multe tipuri de aranjament, cu greutatea aflându-se jos, imediat deasupra sacului de dormit. Acest aranjament ar fi recomandat spun unii, numai pentru trekking pe teren plat.


ÎNGRIJIRE ŞI PROTECŢIE


Ca orice material, daca se udă, trebuie să ne îngrijim să îl uscăm bine, nu se depozitează ud in locuri calde şi umede, putregaiul atât aşteaptă. Nu se spală rucsacul cu o perie tare de paie, nu se folosesc detergenti puternici (dero). Există detergenţi speciali pentru spălare, se poate folosi la curăţat un săpun pentru copii, o cârpă sau o perie moale din păr de porc.


Rucsacul se agaţa de chinga special creată pentru uscare. Indiferent de material, este bine ca pe parcursul ieşirii la munte să fie impregnat rucsacul cu spray de impermeabilizare sau să se foloseasca husa de protectie la ploaie, mai ales pe vreme umedă.


GREUTATEA RUCSACULUI


Este important ca rucsacul să nu cântărescă mai mult de 20% din greutatea noastră. În foarte puţine cazuri se poate accepta o greutate de 30%. Cine depăşeşte cifra, trebuie să verifice din nou „lista”. Să luăm în calcul inclusiv propria greutate a rucsacului.

Greutatea depinde de mulţi factori:


- mărimea grupului: cu cât grupul este mai mare, cu atât greutatea pe care trebuie s-o care fiecare este mai mică.

- tipul turei: turele cu cortul presupun o greutate mai mare decât turele din cabană în cabană.

- durata turei: cu cât tura este mai lungă şi există mai puţine puncte de aprovizionare, cu atât mai mult va semăna rucsacul nostru cu un buncăr.

- anotimp: cu cât mai cald, cu atât mai uşor; cu cât mai frig, cu atât mai greu devine rucsacul.


Acest articol a apărut in urma unor dorinţe de a avea o privire de ansamblu asupra unor echipamente. Nu doresc sa redescopăr America prin ceea ce am scris, ci numai de a grupa anumite informaţii obţinute individual, de pe internet, încercând sa fiu cât mai obiectiv, să scot la lumină unele lucruri, în general ştiute. Am consultat review-uri ale producatorilor, ale drumeţilor şi am încercat sa le aduc la un numitor comun.